Ce nu vrea sau nu poate să înțeleagă Ciprian Minodor Dobre, contracandidatul lui Ioan Cristian Chirteș la șefia PNL Mureș?

În cursa pentru șefia PNL Mureș sunt înscriși oficial doi candidați: Ciprian Minodor Dobre și Ioan Cristian Chirteș. Ciprian Minodor Dobre a fost Prefect de Mureș între 2004 și 2008, deputat în perioada 2008-2012 și Președinte al Consiliul Județean Mureș între 2012 și 2016. Potrivit Wikipedia, Ciprian Minodor Dobre este „din 2001 și până în prezent Președinte al PNL, filiala Mureș, cu o perioadă de suspendare, între 2007 și 2008, cât a îndeplinit funcția de prefect al județului Mureș”. Dincolo de inadvertențele și inexactitățile articolului (dacă nu mă înșel, Gheorghe-Eugen Nicolăescu era Președintele PNL Mureș în 2001), Wikipedia nu e actualizată, deși pe pagina dedicată liberalului mureșean se precizează că, citez, „în anul 2016 a fost acuzat de procurorii DNA de luare de mită, spălare de bani și folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fapte săvârșite pe vremea când era prefect al județului”, ceea ce înseamnă că articolul de pe Wikipedia a fost publicat după 2016! Evident, Wikipedia îl consideră pe Ciprian Minodor Dobre Președinte în exercițiu al PNL Mureș, ceea ce, parțial, pare să explice comportamentul și atitudinea domniei sale în campania pentru recucerirea puterii în PNL Mureș. Asta ca paranteză!

Iată ce nu vrea, nu poate sau se face că nu înțelege Ciprian Minodor Dobre:

1. Ciprian Minodor Dobre se războiește cu Președintele Consiliului Județean Mureș, cu diverși angajați ai Primăriei Tîrgu Mureș și în general cu toată lumea care ar putea să nu fie de acord cu ce spune domnia sa. Exact ca un candidat la Președinția Consiliului Județean sau la Primăria Tîrgu Mureș sau la Parlamentul României. Ciprian Minodor Dobre vorbește despre proiectele mureșenilor, despre Centrul de Arși, despre oamenii și animalele care crapă de sete pe Câmpie, despre master-planuri și multe altele de soiul acesta. Totuși, alegătorii care îl vor vota sau nu ca Președinte al PNL Mureș pe 7 august 2021 sunt membrii de partid și reprezintă doar o infimă parte a alegătorilor mureșeni înscriși pe Listele Electorale Permanente. Vorbim de alegerile interne într-un partid de guvernământ, nu despre alegerile locale, parlamentare sau europarlamentare!

2. N-ar fi absolut nici o problemă ca Ciprian Minodor Dobre să vorbească despre ce poftește, când poftește și în ce termeni consideră de cuviință dacă domnia sa n-ar fi deținut de pildă, faimoasa funcție de Președinte al Consiliului Județean Mureș, EXACT ÎN PERIOADA ÎN CARE FAIMOSUL CENTRU DE ARȘI DIN TÎRGU MUREȘ A INTRAT PE AGENDA PUBLICĂ, odată cu semnarea cu Banca Mondială a Acordului de Împrumut nr. 8362RO, ratificat prin Legea nr. 176/16 decembrie 2014. Pentru cine nu pricepe, în treaba asta cu Banca Mondială, Ciprian Minodor Dobre n-a avut nici un amestec. Cel puțin eu am uriașe îndoieli de asta, fiindca n-am găsit nicăiri nici un indiciu în acest sens. Treaba lui ca Președinte al Consiliului Județean Mureș era să facă posibilă derularea proiectului. Totuși, până la finele mandatului său de Președinte de CJ, adică timp de aproape 4 ani cât a stat pe funcția de Președinte, nu s-a mișcat nimic, dovadă că la finalul anului 2017 – așadar la câteva luni de la predarea mandatului de Președinte al Consiliului Județean de către Ciprian Minodor Dobre – licitația pentru desemnarea consultantului care urma să elaboreze studiul de fezabilitate și proiectul Centrului de Arși era încă în derulare! Declarațiile publice și cuvintele răspicate nu înlocuiesc faptele!

3. Ciprian Minodor Dobre își face colegii din partid „parlamentari de calculator”, pe motivul că aceștia și-au obținut mandatul prin redistribuire. De fapt, Ciprian Minodor Dobre uită că, la rândul său, a fost tot un „parlamentar de calculator”, întrucât, în 2008, când mureșenii din Colegiul Uninominal nr. 7 l-au trimis în Parlamentul României a obținut 39.71% din totalul voturilor valabil exprimate, adică exact 10118 voturi din cei 27388 de alegători prezenți la urne și din totalul de 60859 alegători înscriși pe listele electorale. Ciprian Minodor Dobre a fost redistribuit, calculatorul făcându-i cadou diferența de cca. 10% de care avea nevoie ca să ajungă pe băncile Parlamentului.

4. Ciprian Minodor Dobre anunță că în alegerile din 2024 PNL Mureș va câștiga 2 deputați + 1 senator + 1 Președinte de Consiliu Județean + Primăria municipiului Tîrgu Mureș. Se bazează categoric pe faptul că, în 2012, a câștigat Președinția Consiliului Județean și pe faptul că repetând întruna că el este cel mai votat român din județul Mureș, lumea chiar îl va vota. Un calcul cât se poate de greșit, deoarece:

  • În 2012, când a candidat la Președinția Consiliului Județean Mureș, Ciprian Minodor Dobre a fost într-adevăr cel mai votat român din istoria electorală a județului nostru, dar de către alegătorii Uniunii Social Liberale (USL), adică de către alegătorii PNL + alegătorii PSD + alți alegători care ar fi votat pe oricine numai pe ceilalți candidați nu (nu intru în detalii, din lipsă de spațiu). Ciprian Minodor Dobre a obținut atunci 40,64% din sufragii, nicidecum mai mult, ceea ce înseamnă că i-au lipsit aproape 10% pentru a avea jumătate plus 1 din voturi! Cum la alegerile locale nu se fac redistribuiri, nu putem spune că Ciprian Minodor Dobre ar fi fost un „Președinte de calculator”, deși, iertată să-mi fie neobrăzarea, tot cam pe-acolo e!
  • Ciprian Minodor Dobre își imaginează că anul electoral 2024 va fi totuna cu anul electoral 2012, altminteri nu se explică siguranța pe care o afișează când vine vorba despre țintele pe care și le-a fixat pentru 2024, dacă evident, va fi ales Președinte al PNL Mureș. Ciprian Minodor Dobre uită că în 2012 exista un USL, că alegătorii urau visceral guvernarea PDL-Băsescu, după cum uită că în 2024 PNL Mureș va înfrunta singur furtuna alegerilor, în timp ce în 2012 PNL venea pe turnantă din Opoziție, umăr la umăr cu PSD. De fapt, Ciprian Minodor Dobre uită un aspect esențial: că alegătorul român, deși uită, ÎȘI AMINTEȘTE!
  • Ciprian Minodor Dobre spune că PNL a scăzut de când el nu mai deține funcția de Președinte al PNL Mureș. FALS. De fapt, e vorba despre o menținere a bazinului electoral, diferențele fiind irelevante si nesemnificative. O simplă comparație a cifrelor arată că, în ce privește scorul politic, PNL Mureș a crescut în 2020 față de 2016 la Camera Deputaților cu 1,58%, iar la Senat cu 2,23%. (ATENȚIE: a compara rezultatele din 2012 cu rezultatele din 2020 e ca și cum ai compara merele de Batoș cu praful de pe Marte, întrucât, repet, în 2012 REZULTATELE AU FOST OBȚINUTE PE USL, adică de PNL+PSD+alții). Față de 2016, în 2020 PNL a scăzut în Mureș doar la alegerile locale, alegeri în care VOTUL ESTE PUTERNIC UNINOMINAL (mă refer la alegerile pentru Consiliile Locale și Primării). Votul pentru Consiliul Județean indică o scădere de exact 1,76% (de la 22,63%, la 20,87%) nesemnificativă și dificil de interpretat ca performanțe reale. A compara rezultatele de la locale cu rezultatele de la generale este iarăși, repet, totuna cu a compara marele cu praful de pe Marte.
  • PNL nu a avut niciodată în județul Mureș mai mult de 2 parlamentari (în mandatul 2004-2008 a avut 2 parlamentari dintre care unul a trecut la PSD; în mandatul 2012-2016 PNL a avut tot 2 parlamentari). Mă îndoiesc sincer că declarațiile belicoase și stilul hiper-autoritarist de conducere pe care deja îl anunță mediatic Ciprian Minodor Dobre vor avea și alte efecte decât mobilizarea alegătorilor PSD, USR și UDMR în 2024 și demobilizarea propriilor susținători și a structurilor PNL în județ! Gândiți-vă logic la consecințele izolării PNL în Mureș, consecințe care vor fi resimțite în primul rând de aleșii locali ai PNL!
  • A te baza strict pe imaginea proprie (mult supraevaluată în opinia mea), pe imaginea doctorului Horațiu Suciu și pe forța de convingere a unui Prefect constituie o eroare strategică pe care nu doresc să o comentez.
  • PNL se află în picaj accelerat de imagine. Erodarea imaginii PNL prin exercițiul guvernării este un factor serios, pe care se pare că Ciprian Minodor Dobre nu îl ia în calcul. Să nu se uite nici că Președintele Klaus Werner Iohannis mai are 3 ani de mandat, astfel că, în 2024, domnia sa nu va mai reprezenta o resursă viabilă de imagine pentru PNL, cel mai probabil nici măcar din perspectiva alegerilor generale.
  • Pentru a câștiga toate cele 5 funcții alese (2 deputați + 1 senator + 1 Președinte de Consiliu Județean + Primăria municipiului Tîrgu) e nevoie de un cumul de condiții care, în practică, este imposibil de realizat. Voi explica la finalul acestei analize despre ce condiții este vorba.

5. Războirea mediatică pe care o desfășoară în prezent Ciprian Minodor Dobre reprezintă o țintă falsă și un exercițiu de imagine care va avea câteva efecte notabile, după cum urmează:

  • Va izola PNL în peisajul politic mureșean. Deja izolarea este vizibilă, pentru cine are ochi să o vadă. Faptul că de pildă, PSD tace, nu înseamnă că nu face!
  • Ostilizarea UDMR și a PSD prin recentele poziții publice exprimate de Ciprian Minodor Dobre va avea efecte directe asupra comunităților locale. Primarii cu experiență știu de ce!
  • Amestecarea ciorbelor interne PNL cu ciorbele publice practicată cu osârdie de candidatul la șefia PNL Mureș va produce inevitabil schimbarea din funcția de prefect a Marei Togănel, cel mai important aliat al lui Ciprian Minodor Dobre în cursa pentru funcția de Președinte al liberalilor mureșeni. Voi explica mai jos de ce.
  • Adunați la cele mai sus enumerate și faptul deloc liniștitor că o traducere aproximativă a mesajelor transmise de Ciprian Minodor Dobre în spațiul public ar suna, în opinia mea, cam așa: „Atenție, vine Tătuca Voastră, cine nu se conformează îl iau cu lopata!” Atitudine care, iertată să-mi fie neobrăzarea, n-are nici o treabă cu democrația, cu liberalismul și nici cu rezultatele spectaculoase anunțate de pe acum de Ciprian Minodor Dobre în 2024.

6. Deși atacă la baionetă Consiliul Județean, Ciprian Minodor Dobre nu suflă o vorbă despre realizările sale de Președinte de Consiliu Județean în perioada 2012-2016. O succintă trecere în revistă, atestă că mandatul 2012-2016 a fost unul submediocru. Calea ferată Tîrgu Mureș – Sighișoara, promisă în campania din 2012. Hubul logistic industrial care ar fi trebuit să cuprindă fostul depozit Gornești, Aeroportul Transilvania și Parcul Industrial Ungheni, hub care, dacă bine îmi amintesc, promitea mii de locuri de muncă. Centrul de Arși. Centura ocolitoare a Tîrgu Mureșului anunțată în mai 2013. Apa și canalizarea pe Câmpie. Să mai enumăr? Și să nu uit: repartizarea banilor către Unitățile Administrativ Teritoriale nu e motiv de mândrie, întrucât face parte din fișa postului de Președinte al CJ Mureș. N-am nici timp și nici chef să iau la purecat tabelele cu repartizarea sumelor, care sunt oricum publice. Îi sfătuiesc doar pe cei interesați să le studieze cu atenție!

7. Ervin Molnar și Scandalul Apele Române. Ciprian Minodor Dobre susține că scandalul Apele Române ar fi afectat grav rezultatul alegerilor generale din județul Mureș, acuzând lipsa de reacție a PNL Mureș și a conducerii naționale a partidului. Cum sărăcia se face atunci că PNL Mureș a crescut în 2020 față de 2016 la Camera Deputaților cu 1,58%, iar la Senat cu 2,23%? Nu ne-a învățat Ciprian Minodor Dobre în campania din 2012 că CIFRELE NU MINT? Ciprian Minodor Dobre uită că creșterea asta de 2% s-a făcut pe fondul unei pandemii (piețe, școli închise; restricții de toate felurile), că participarea a fost cea care a fost (sic!), că în ce privește votul la Senat (unde a candidat Ioan Cristian Chirteș) PNL a fost peste PSD cu 1540 de voturi. Diferența e mică, dar spune totul. Ciprian Minodor Dobre uită că Ervin Molnar e creația sa absolută, după cum uită că nu forurile județene l-au propulsat pe acesta în Parlament ci, exact cum scrie Statutul PNL, Biroul Politic Național. Ervin Molnar a crescut la umbra lui Ciprian Minodor Dobre, a fost prietenul și tovarășul lui. La un moment dat, s-a săturat probabil de postura de umbră a șefului și a decis să zboare. Cum a zburat, e altă poveste și nu e treaba mea să stabilesc vinovății sau să dau verdicte.

NOTĂ: Tevatura făcută în jurul lui Ervin Molnar este cel puțin supradimensionată și, după părerea mea, făcută cu bună știință și intenție. Nu am văzut până acum nici o decizie judecătorească, am văzut văzut doar atacuri și articole de presă. Până când va exista o decizie judecătorească definitivă, din punctul meu de vedere, Ervin Molnar este nevinovat, pentru simplul motiv că există ceva ce se numește „prezumție de nevinovăție”. Dacă renunțăm la ea, renunțăm la democrație, la libertate, la adevăr. Mi se pare însă absolut incorect și necolegial să forțezi legarea lui Ervin Molnar de Ioan Cristian Chirteș, când tu ești cel care l-ai crescut atâția ani și mai ales, după ce l-ai susținut cum și cât l-ai susținut!

8. Acuzațiile DNA. Pe 20 aprilie 2016, Biroul de Presă al DNA anunță dispunerea extinderii și demararea urmăririi penale față de Ciprian Minodor Dobre care, în acel moment, era încă Președinte al Consiliului Județean Mureș și Președinte al PNL Mureș, acuzându-l de luare de mită, spălare de bani și folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. După 4 ani de „ținere în șah”, pe 24 august 2020, la câteva zile de la expirarea datei limită de înscriere în alegerile locale, Ciprian Minodor Dobre organizează o conferință de presă la sediul PNL Mureș în care își anunță revenirea în viața publică, motivând că a fost înștiințat oficial că faptele din dosarul întocmit de DNA împotriva sa ”nu există”. În realitate, în documentul DNA se spune că „nu se poate reține nici existența infracțiunii de spălare de bani”, singura despre care am putea conchide că nu există ca faptă. Celalalte două fapte reținute de DNA – primire de foloase necuvenite, respectiv folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenit – sunt în realitate, prescrise. Practic, din 3 (trei) capete de acuzare, la 2 (două) se constată împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, iar la unul se poate admite că „fapta nu există”. Ceea ce înseamnă că faptele de primire de foloase necuvenite, respectiv folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenit erau prescrise la data de 22.04.2013, respectiv 26.09.2015 adică la data întocmirii actului de caz, ceea ce înseamnă că faptele prezumtive nu mai pot face obiectul urmăririi penale, nu că nu au existat! Diferența este URIAȘĂ, însă Ciprian Minodor Dobre o ignoră și susține că faptele nu există, mizând probabil pe faptul că nimeni nu va sta să-și bată capul cu diferența dintre „a exista” și „a prescrie”. Discutăm aici de aspecte morale, NU juridice!
Ciprian Minodor Dobre sugerează că retragerea lui din viața publică a fost benevolă, motivând că el ar fi făcut gestul de retragere pentru ca partidul (PNL Mureș) să câștige alegerile din 2016. Nimic mai fals. În realitate, pe data de 22 mai 2016, Consiliul Național al Partidului Național Liberal reunit la Pitești a aprobat Criteriile de Integritate pentru membrii PNL care urmau să candideze la alegerile locale, unul dintre criterii fiind chiar imposibilitatea de a candida pe listele PNL pentru cazurile de urmărire penală ori fapte de corupție. Prin urmare, pasul în spate făcut de Ciprian Minodor Dobre nu reprezintă o retragere benevolă, ci una impusă de o decizie a unui for de conducere național! FĂRĂ COMENTARII!

9. Ciprian Minodor Dobre susține că județul Mureș este condus azi de UDMR și PSD și că PNL e izolat pe scena politică mureșeană. FALS. Are cumva PSD vicepreședinte al Consiliului Județean? NU. Deține cumva PSD funcția de Prefect al Județului? NU. Majoritatea care conduce Consiliul Județean este formată din UDMR și PNL. Cât privește funcția de Prefect: aceasta a fost obținută prin negociere la nivel central în interiorul coaliției de guvernare, nu altminteri! INTREBARE PENTRU AVIZAȚI: Cum se face că un județ precum Clujul NU are Prefect PNL, în condițiile în care Clujul aduce mult mai multe voturi în teșchereaua partidului decât Mureșul? Oricât am fi de sceptici, suntem obligați să recunoaștem că practic, PNL a obținut în Mureș un maxim de poziții publice în detrimentul altor organizații județene mult mai puternice, fapt direct imputabil lui Ludovic Orban și Ioan Cristian Chirteș.

10. Nu mai continui, fiindcă a devenit plictisitor. Poate cu altă ocazie, voi adăuga acestor considerente și altele, că sunt de unde. Așa cum am promis, voi explica în cele ce urmează două chestiuni:

        1. Condiții minimale care trebuie îndeplinite SIMULTAN pentru ca Ciprian Minodor Dobre să poată câștiga, din postura de Președinte al PNL Mureș, funcția de Președinte al Consiliului Județean Mureș:
            A. Ca toate celelalte partide românești importante să NU își pună candidat la Președinția Consiliului Județean și să-l susțină pe Ciprian Minodor Dobre. CADE. Cel puțin PSD își va pune candidat la Președinția Consiliului Județean, fie și numai datorită ieșirilor mediatice ale lui Ciprian Minodor Dobre care a dovedit în aceste zile că se pricepe de minune să izoleze PNL și să-și închidă porțile negocierilor cu celelalte formațiuni politice. Am uriașe îndoieli că, după recentele poziționări mediatice ale lui Ciprian Minodor Dobre, în cazul în care acesta va fi ales Președinte PNL Mureș pe 7 august 2021, PSD va accepta o negociere, de orice fel ar fi ea, cu PNL Mureș. Cât despre USR, acesta va face tot posibilul să-și pună candidat la Președinția Consiliului Județean fiindcă e singura lui posibilitate de a avea un vector de imagine care să-l scoată din cele 10% opțiuni de vot în care s-a cantonat deja.
            B.Unica ieșire din acest meci cu cărțile sub masă ar fi o refacere a USL (ceea ce mă îndoiesc că e posibil, devreme ce Klaus Johannis a proclamat PSD drept răul absolut al României, sursa tuturor nefericirilor și catastrofelor dâmbovițene, europene și planetare).
            C. Guvernarea PNL-USR-UDMR se va dovedi, de acum înainte, cea mai extraordinară, uluitoare și performantă guvernare din istoria, nu numai a României, ci și a Europei, Asiei, celor două Americi și desigur, Noii Zeelande, adunate la un loc. N-ar fi frumos?
            D. În absența celor 3 condiții enumerate mai sus care, repet, trebuiesc îndeplinite simultan și fără a mai pune la socoteală altele pe care nu le discut (resurecția pandemiei, declinul economic, gogoșile cu creșterea economică, opțiunile aripii Benedek, opțiunile susținătorilor din umbră ai diverșilor potențiali candidați, etc.), există desigur soluția ca UDMR-iștii să nu-și mai pună candidat la Președinția Consiliului Județean și să-l susțină pe față pe Ciprian Minodor Dobre, ba chiar să se autodizolve pur și simplu, loviți iremediabil și din senin de o rușine incomensurabilă în urma declarațiilor incendiare făcute de viitorul Președinte al PNL Mureș! Să fim serioși!
        2. De ce nu va mai fi Mara Togănel Prefect de Mureș:
          1. A. Pentru că, așa cum explicat în materialul „Ce nu înțelege Prefectul de Mureș, Mara Togănel?”, în toate variantele posibile ale rezultatelor alegerilor interne din PNL Mureș și PNL național, ea pleacă. Va fi consecința logică a acestor rezultate, cuplate cu poziția de susținător principal ca să zic așa, a candidatului Ciprian Minodor Dobre. Nu repet demonstrația din materialul menționat, fiindcă nu are sens. Cine dorește să vadă demonstrația poate accesa articolul https://noapteamintii.com/ce-nu-intelege-prefectul-de-mures-mara-toganel/.
          1. A doua cauză este că Mara Togănel a izbutit să deranjeze rău, dar rău de tot, atât UDMR, cât și PSD. Deocamdată, PSD nu contează în ecuația puterii locale, întrucât Consiliul Județean este încă condus de UDMR și PNL, dar UDMR fiind o uniune, poate orienta alianțele spre plan local, cu efecte dezastruoase pentru PNL Mureș. În plus, am serioase îndoieli că susținerea pe care Mara Togănel i-o oferă lui Ciprian Minodor Dobre, în condițiile declarațiilor publice făcute de acesta din urmă, nu a iritat UDMR suficient de mult pentru liderii Uniunii să nu ceară la București capul actualului Prefect. Le reamintesc celor care refuză să înțeleagă aceste variabile, că discutăm despre negocieri la nivelul unei coaliții de guvernare! Abaterile de la regulile coaliției se pot solda oricând cu reluarea negocierilor. Nu excludeți ca pe viitor, PNL Mureș să NU mai aibă nici Prefect, nici postul de Secretar sau Subsecretar de Stat pe care le are în prezent!

Lasă un comentariu

+ 4 = 8