De ce a vizitat Ministrul Sănătății Reghinul?

Cât este Rafila-n floare

Nici un Reghin nu ne doare!

Ministrul Rafila, omul care răspunde de sănătatea patriei, a vizitat săptămâna trecută, noul bloc operator și secția de chirurgie de la Spitalul Municipal “Dr. Eugen Nicoară” din Reghin. Companioni de vizită: Dumitrița Gliga, președinta PSD Mureș, Iuliu Moldovan, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Mureș, Vasile Liviu Oprea, subprefect de Mureș și candidat PSD pentru Primăria Reghin și Márk Endre, primarul Reghinului, lansat deja în cursa electorală pentru al doilea mandat.

Dacă treaba asta s-ar fi petrecut în urmă cu un an, cu doi sau cu trei, chiar am fi crezut că oamenii aceștia sunt sincer preocupați de viitorul reghinenilor. Problema e însă că vizita are loc cu 2 luni si un pic înainte de alegerile locale și europarlamentare, iar PSD și UDMR și-au anunțat candidații pentru Primăria Reghin.

Nu trebuie să te dea logica afară din casă pentru a pricepe un adevăr elementar: în mintea păpușarilor de Reghin, aranjamentele electorale sunt făcute. Și sunt atât de bine făcute, încât, pentru trăgătorii de sfori, nici măcar nu mai contează ce cred reghinenii de rând, fiindcă mesajul acestei vizite e unul singur: votați fraierilor ce am aranjat noi între noi, ca să rămânem tot noi!

Cum am prognozat, PSD joacă deja pe sub mână cu UDMR, iar candidatul real este Márk Endre. Rolul lui Oprea e de a rupe voturile românilor și de a-i netezi calea lui Endre spre al doilea mandat, ceea ce demonstrează că minunata alianță națională PSD+PNL este pulverizată la nivel local.

Cât despre vizita megaministrului Rafila, aceasta nu are alt sens decât oferirea legitimității supreme pentru Endre, care poate adăuga promisiunilor sale electorale una în plus, însoțită de trâmbițele și surlele trandafirilor PSD despre cum vor face și cum vor drege cu spitalul. Nu mai contează că finanțările pentru noul bloc operator și secția de chirurgie de la Spitalul Municipal “Dr. Eugen Nicoară” n-au avut nici o treabă cu Primăria Reghin (conform bilanțului pe 2023, aportul financiar al autorităților locale la finanțarea spitalului a fost de 10 de mii de lei, ceea ce spune totul despre motivele reale ale vizitei ministrului Rafila), după cum nu mai contează nici faptul că toată această tevatură publicitară e menită să ascundă interese care nu au nici o legătură cu logica politică și cu atât mai puțin cu interesele reale ale reghinenilor.

Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar între noi fie vorba, marile isprăvi cu care se laudă azi Endre sunt de fapt, proiectele Mariei Precup, astfel că întrebarea firească este următoarea: cum sărăcia să-l mai votezi pe Oprea când e mai mult decât evident că domnia sa nu joacă alt rol decât pe acela de păpușă menită să garanteze victoria lui Márk Endre și să prezerve actualele echilibre de putere locală din Reghin? Nu-i hazliu?

Lasă un comentariu

41 + = 42