Despre Noaptea Minții

CINE SUNTEM ȘI CE VREM

Povestea acestui blog e simplă: ne-am adunat câțiva prieteni și ne-am hotărât să-l facem. Ne-am hotărât să scriem despre ce ne trece prin minte, cum putem și cum ne duce pe noi mintea. Nu facem caz de rigoare, dar ne vom strădui să fim cât mai riguroși posibil. Vom scrie despre ce credem și despre ce vedem, în special despre homo politicus, o specie care evoluează uluitor, mai ales în România și pe frumoasele noastre plaiuri mureșene.

Nu vă spunem cine suntem, fiindcă nu vrem. Dacă o să descoperiți, e treaba domniilor voastre. Nu scriem pentru bani, pentru glorie sau pentru a obține ceva. Nu suntem VIP-uri și nici nu vrem să fim. Funcțiile, banii și puterea ne lasă reci, în schimb ne amuză incomensurabil cei care le dețin și felul în care înțeleg să se comporte. Ne amuză la fel de mult și cei care scriu despre cei care dețin puterea, funcțiile publice și grămezile de bani ale planetei. Am făcut acest blog pentru că ne-am săturat de prostie, de incompetență, de răutate, de subcultură, de ipocrizie, de miticii și babuinii care populează peisajul public din Românica noastră cea de toate zilele.

Nu suntem comuniști, liberali, social-democrați, creștini-democrați, fasciști, naziști, neo-liberali sau orice altceva vreți voi, pentru simplul motiv că nu credem în doctrine, de orice fel ar fi ele. Nu credem în oameni providențiali, în politicieni și în ce spune popa la biserică. Pe acest blog ne dăm cu părerea despre ce vrem noi, iar domniile voastre nu sunteți obligați să ne citiți, să ne credeți sau să fiți de acord cu ce scriem.

În altă ordine de idei, vă anunțăm că postatul pe blogul nostru NU e la liber. Fiindcă așa vrem noi.

Dacă poftiți să postați pe NOAPTEA MINȚII, o puteți face numai dacă folosiți un limbaj corect gramatical (agramații n-au ce căuta aici) și numai dacă limbajul în care vă exprimați e decent și nu conține insulte, injurii, amenințări, grobianisme, etc. Vă anunțăm din start că nu stăm la taifas cu partizanii și fanaticii (politici, religioși, doctrinari și de orice fel ar fi ei), după cum nu acceptăm, sub nici o formă, postările care conțin dezăluiri despre viața personală a cuiva, indiferent despre cine e vorba. Nu ne interesează dacă nevasta lui X e încurcată cu Y sau e lesbiană, nu ne pasă dacă Z a umblat dezbrăcat prin piața publică sau dacă a urlat noaptea la lună. Intimitatea și viața personală a fiecăruia nu ne privesc.

Prin urmare, noi hotărâm pe cine lăsăm să posteze pe blogul nostru și pe cine nu. E treaba domniilor voastre dacă ne citiți sau nu, după cum e treaba domniilor voastre să ne spuneți dacă v-a plăcut sau nu ce-ați citit.

Blogul nostru e ca un magazin care nu te invită să cumperi, în care intri numai dacă ai chef, nervi și curaj să nu te umfli în pene!

 

Întunericilă & Noaptea Minții