Ce nu înțelege Ioan Cristian Chirteș, actualul Președinte al PNL Mureș?

Pe 7 august 2021, 550 de delegați liberali mureșeni vor alege noua conducere a PNL Mureș. În cursa pentru funcția de Președinte al organizației județene sunt înscriși 2 candidați: Ciprian Minodor Dobre, fost Prefect de Mureș, fost Președinte al Consiliului Județean, fost Președinte al PNL Mureș și senatorul Ioan Cristian Chirteș, Președintele în exercițiu al liberalilor mureșeni. De la distanță, competiția pare strânsă, iar la ora redactării acestui material, majoritatea organizațiilor și delegaților par a juca încă pe cartea indeciziei (a se citi: jocurilor de culise și negocierilor).

Iată ce nu înțelege Ioan Cristian Chirteș, actualul Președinte al PNL Mureș

1. O organizație județeană NU se conduce în România cu duhul blândeții sau cu gărgăunii democrației în cap. Și asta pentru simplul motiv că bravul membru de partid liberal, social-democrat, userist, etc., are încă mintea ocupată de imaginea „tătucului providențial”, al lui „el lider maximo” care știe totul, face totul și nu greșește niciodată. Îmi permit să-l citez pe Silviu Cerna, profesor la Universitatea din Timișoara și membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României: „Deceniile de propagandă anticapitalistă au lăsat urme adânci în mentalul colectiv românesc, ceea ce face ca sărăcia, șomajul, corupția etc., să fie atribuite cu un aer de verosimilitate capitalismului, nu reminescențelor comunismului.”

Aceste urme adânci din mentalul colectiv fac ca, la nivelul organizațiilor politice, un Președinte tolerant și democratic să fie automat asociat unui Președinte care nu știe să-și impună opiniile și să conducă organizația cu mână de fier. Cazul lui Ioan Cristian Chirteș este exemplar. În lupta dintre el și Ciprian Minodor Dobre, armele sunt inegale. Ciprian Minodor Dobre mizează pe mesaj autoritarist și victimizare (voi discuta într-un material separat acest aspect al victimizării), o combinație absolut letală care aruncă în aer mesajul pacifist și democratic al lui Ioan Cristian Chirteș. Ceea ce spune Ciprian Minodor Dobre este exact ceea ce par să aștepte viitorii delegați care vor alege Președintele PNL Mureș pe 7 august 2021. La urma urmei, percepția și demagogia sunt arme mai puternice decât orice adevăr și orice realitate, iar Ioan Cristian Chirteș nu știe asta.

2. În partidele din România, a-ți tolera adversarii și pe susținătorii acestora reprezintă o probă de naivitate politică incomensurabilă. Președintele de partid ideal în România este omul care, imediat după preluarea puterii în propria organizație, își elimină fără milă competitorii și pe susținătorii acestora. Președintele ideal este omul care își tratează organizația ca pe o proprietate personală, care i se cuvine de drept, iar membrii de partid, ca pe slugi. Ioan Cristian Chirteș nu a făcut acest lucru și acum plătește. Exemple? Câte vreți: Mara Togănel (fără susținerea lui Ioan Cristian Chirteș nu ajungea Prefect de Mureș), Alexandru György ((fără susținerea lui Ioan Cristian Chirteș nu ajungea viceprimar de Tîrgu Mureș) și alții. Cazul cel mai notoriu este al lui Ervin Molnar. Ervin Molnar este creația absolută și fostul om de casă al lui Ciprian Minodor Dobre. Chiar dacă Ervin Molnar n-a ajuns căpătenia Apelor Române datorită lui Ioan Cristian Chirteș și nici deputat (în ambele situații, Ervin Molnar a fost impus de conducerea centrală a partidului), Ioan Cristian Chirteș a acceptat situația, mulțumindu-se să solicite Bucureștiului demiterea, respectiv retragerea sprijinului politic, dar fără să forțeze nota, în buna tradiție a negocierii și toleranței care, după cum spuneam mai sus, nu face casă bună cu tiparul așa-zisei democrații dâmbovițene.

3. Ioan Cristian Chirteș este un foarte mediocru comunicator, spre deosebire de competitorul său, Ciprian Minodor Dobre, care înțelege că baza puterii o reprezintă propaganda neîntreruptă și constantă. În definitiv, obișnuița e a doua natură omenească, iar dacă te uiți toată ziua la televizor și vezi zilnic același chip, ajungi să crezi că e singurul. Munca lui Ioan Cristian Chirteș din Parlament este cvasi-necunoscută publicului mureșean, pentru simplul motiv că Ioan Critian Chirteș n-a considerat necesar să-și expună realizările, deși semnăturile sale apar pe o mulțime de acte normative și documente ale Parlamentului. O diferență majoră de optică. Pentru Ioan Cristian Chirteș munca în Parlament constituie obligație de serviciu, pentru Ciprian Minodor Dobre constituie o permanentă resursă de imagine. Atunci când, de pildă, Ioan Cristian Chirteș a rezolvat, prin intervenție directă la Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrarea Infrastructurii Rutiere, problema asfaltării DN15E (6 km de covor asfaltic) sau turnarea de covor asfaltic pe DN16 (ruta Reghin-Cluj), între Fărăgău și Sărmașu, nu a făcut nici măcar un comunicat de presă pe această temă. La antipozi, în mai 2013, Președintele Consiliului Județean Mureș de atunci, Ciprian Minodor Dobre, anunța, în cadrul unei conferințe de presă, că, după 23 de ani, Tîrgu Mureșul va avea în sfârșit centură ocolitoare. Suntem în 2021 și centura ocolitoare e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Repet: asta cu titlul de exmplu. Pentru cine trage semnul egal între declarații și fapte, Ciprian Minodor Dobre reprezintă candidatul perfect, pe care merită să-l urmezi oriunde și oricând.

4. Ioan Cristian Chirteș a pierdut în favoarea lui Ciprian Minodor Dobre o serie de organizații locale (nu le menționez, ca să nu fiu acuzat de intruziune nepoftită în viața internă a PNL Mureș), pur și simplu pentru că a considerat că un președinte trebuie să fie garantul democrației interne de partid și prin urmare, nu trebuie să se amestece în confruntările interne ale organizațiilor locale. Un punct de vedere corect, valabil pentru partidele din Germania, Franța, poate chiar și Bulgaria, dar nu în România.

IMPORTANT: N-am idee ce va aduce peneliștilor mureșeni ziua de 7 august 2021. Un foarte bun prieten spune că, într-o baltă populată doar cu pești pașnici, peștii se moleșesc și ajung în declin genetic. Prietenul meu are dreptate. Soluția e să bagi în baltă un număr limitat de răpitori, care să asigure revigorarea peștilor pașnici. Necazul e că, în băltoacele politice românești, n-ai cum să limitezi numărul răpitorilor, fiindcă aceștia vin fără număr și devin imposibil de controlat, ceea ce duce inevitabil la exterminarea completă a peștilor pașnici!

 

Lasă un comentariu

+ 17 = 24