DESPRE COMASAREA ALEGERILOR LOCALE CU EUROPARLAMENTARELE

Studiu de caz

Cum pot ajunge covrigeii lui Ciolacu meniu obligatoriu la Cotroceni sau, dacă nu cădem de acord, cum poate fi declarat doctoratul lui Ciucă lectură obligatorie pentru toți intelectualii Patriei

Calendarul alegerilor din anul electoral 2024 inflamează scena politică românească de mai bine de un an. În 2023, s-au vehiculat tot felul de variante, de la comasarea localelor cu generalele, până la comasarea tuturor alegerilor (locale, generale, prezidențiale și europarlamentare), trecând prin toate variantele posibile și imposibile. Dincolo de ceea ce trădează această sminteală politrucă de doi bani și mai ales, dincolo de bâlbele actorilor politici sau de justificările mai mult ori mai puțin oneste, adesea aflate la limita a ceea ce numim legalitate, democrație sau normalitate, un fapt este cert: clasa politică românească și-a pierdut nu numai direcția, ci și legitimitatea! România, din punctul meu de vedere, nu mai este condusă prin voința poporului, ci prin voința și capriciile (interesele) unor indivizi pentru care binele public nu are decât o simplă și stupidă valoare declarativ-propagandistică.

Voi aborda într-un material viitor acest aspect, al pierderii busolei și delegitimării clasei noastre politice. Deocamdată, vreau să discut strict despre comasarea alegerilor locale cu alegerile pentru Parlamentul European.

Motivele oficiale se cunosc: coaliția PSD-PNL trosnește, partidele lui Ciolacu și Ciucă la fel, iar alegătorii, ca niște nerecunoscători ce sunt, nu mai încredere în clasa politică și trebuie cumva motivați să vină la urne. Liberalii, care insistă cel mai mult pe ideea comasării acestor scrutine, o fac dintr-un raționament derivat din neagra experiență a anului electoral 2020, când, între alegerile locale și cele parlamentare, PNL a pierdut cca. un milion de voturi. Dacă PSD se prezintă încă drept un partid relativ stabil electoral, PNL e în cădere; conducerea partidului mizează pe cei 1237 de primari (36% din urbanul mare și mijlociu) de la care se așteaptă să oprească prăbușirea. La asta se adaugă mirobolanta ascensiune AUR și SOS care pune sub semnul întrebării formarea unei viitoare majorități parlamentare la București și riscă să trimită în Parlamentul European indezirabili proveniți din zona Simion și Șoșoacă. Și ca să o spunem pe șleau: pentru atotputernicii birocrați de Bruxelles și Strasbourg nimic nu este mai înspăimântător decât spectrul unui Parlament European în care extrema dreaptă devine a treia forță politică, legitimată prin votul a milioane de cetățeni răfirați prin toate colțurile Uniunii. Ofensiva este deci împotriva suveraniștilor și extremiștilor, iar în România, găselnița părea simplă: amestecăm votul politic (europarlamentarele) cu un vot puternic uninominal (alegerile locale) și gata, scăpăm de retrogradare! Faptul că AUR nu are primari, avantajează PNL și PSD, care, dintr-un foc, își salvează pielea și la Bruxelles și la primăria și consiliul local din Plopenii Scurți sau Văscăuții din Deal. Așa încât, candidații PNL și PSD la primările și consiliile locale / județene vor lupta la baionetă și, grație unui inevitabil efect de locomotivă, vor obține și mandatele mult visate pentru Parlamentul European. O logică absolut remarcabilă și infailibilă dacă nu ar fi ridicolă!

Să amesteci două tipuri atât de diferite de alegeri e, printre altele, un atentat la libertatea alegătorului. Dincolo de hachițele de gen constituțional, legislativ, tehnic, samd, e limpede că povestea cu comasarea alegerilor europarlamentare și locale are un impuls venit tocmai de unde bat vânturile democrației noastre dâmbovițene, și anume de la Bruxelles. Binecuvântarea e tacită, subînțeleasă, important e ca în Parlamentul European să ajungă cât mai puțini „suveraniști” și cât mai mulți filo-europeni (evit intenționat terminologia standard de partide „conservatoare”, extremiste sau progresiste, tocmai pentru a fi mai clar).

Ridicolul derivă, în cazul României, taman din poziția în care se află cele două mari partide care ne guvernează patria. Mai exact: din nebunia tipic dâmbovițeană a negocierilor care se duc în spatele ușilor închise. În mariajul lor de complezență, și PNL și PSD visează să-și propulseze anul acesta candidatul propriu la Cotroceni; propulsare care devine mult mai probabilă în condițiile în care candidatul la Președinție, de oriunde ar proveni el, din PSD sau din PNL, va fi susținut de aliatul de guvernare. Un calcul simplu atestă că e puțin probabil ca un candidat PSD să câștige Cotroceniul luptând împotriva unui candidat PNL, dublat de candidați AUR, SOS, Dreapta Unită, UDMR, etc. Chiar dacă trece de turul I în pole position, candidatul PSD pierde în turul II dacă intră la balotaj cu un candidat PNL. Pentru a câștiga Președinția România, candidatul PSD are nevoie de ceva în plus (vezi mai jos). Pe de altă parte, PNL are nevoie de comasare, dar și de un candidat propriu la Președinție; fără comasare, problemele liberalilor se complică exponențial, mai ales în ce privește suportul oferit constant de popularii europeni din care PNL face parte. PSD invocă faptul că, de la Iliescu încoace, stânga (PSD) nu a mai dat un Președinte în România. Pentru liberali, pierderea Cotroceniului e egală cu riscul de a ajunge în postura de satelit al PSD-ului. Candidatura la funcția de Președinte al României este moneda de schimb pentru comasare. Restul argumentelor sunt retorice.

Tot acest ansamblu bizar ascunde de fapt, un adevăr pe care suntem tentați să-l ignorăm: marile scenarii se pregătesc în culise, întotdeauna pe variabile și desigur, peste scăfârliile inflamate ale unora ca Ciucă, Ciolacu & Compania, iar în ecuația asta cu multe necunoscute căpităneasca lentoare a locatarului actual de la Cotroceni nu are altă menire decât aceea a unei docile funcții de executant, obligat să pregătească terenul unei noi stabilități politice. Aceste scenarii de culise ar putea insemna candidati surpriză, care să răsară din neantul uitării colective atunci când ne imaginăm că totul e bătut în cuie, mai ales că românul e un votant paternalist, vrăjit încă de mirajul liderului providențial, apărător de neam și salvator de patrie. Mircea Geoană e o varianta de lucru. Eduard Hellvig e altă variantă de lucru. Kovesi sau Rafila altele, ultima puțin probabilă ce-i drept, însă lista rămâne deschisă. Licuricii care veghează pe destinele României vor stabilitate pe flancul estic (suntem în proximitatea unei Rusii controlate de Putin, la granița cu cel mai crunt război văzut de Europa după Al Doilea Măcel Planetar) și nu iubesc surprizele. Păpușile sunt convenabile și au avantajul că pot fi mutate cum dictează împrejurările sau interesele.

Până una alta, șansele ca această comasare să devină reală scad cu fiecare minut, dovadă împotmolirea negocierilor. Marele perdant, zic analiștii, va fi PNL. Și au dreptate, cel puțin dintr-un anume punct de vedere. Dacă mă întrebați pe mine, comasarea localelor cu europarlamentarele nu cred că se mai face (nu bag mâna în foc, dar așa cred), iar PNL va trebui să aleagă între a-și sacrifica o parte din posturile de eurodeputați și a-și salva viitorul Președinte (citește: a intra cu candidat propriu în alegerile pentru fotoliul de Președinte al României), ceea ce echivalează cu o alegere existențială. Fără un Președinte care să-i susțină traiectoria, PNL riscă să devină un partid de rang secund, dacă nu cumva unul de buzunar. Un destin trist, consecință directă a comportamentului de partid prezidențial, care nu mai are cu liberalismul decât un singur punct comun: cuvântul „liberal” inclus într-o titulatură care, din momentul intrării în familia popularilor europeni și mai ales, din clipa contopirii cu fostul PD, a devenit caducă, golită de corespondent real.

În ecuația de care vorbim, aparent PSD deține un avantaj strategic: pentru el, comasarea nu e o miză existențială, așa cum obținerea fotoliului de Președinte al României nu reprezintă un condiționare vitală. PSD poate rezista – a demonstrat-o deja – și fără sprijinul unui locatar al Cotroceniului. Numai că acum, simte că i-a venit momentul. Și vrea să obțină totul. Vrea un candidat propriu, care să câștige alegerile prezidențiale. Necazul e că singurul scenariu în care poate să-și atingă ținta este un tur II în care candidatul PSD se confruntă cu candidatul AUR. În orice alt scenariu, candidatul PSD, clasat primul în turul I, pierde în turul II. Cei 3 – 3,8 milioane de votanți PSD nu sunt suficienți pentru a garanta victoria în turul II, iar eminențele cenușii din PNL știu asta. Adăugați acestor considerații, faptul că, după toate probabilitățile, românii din așa-zisa noastră diasporă par să voteze covârșitor AUR (după unele indicii, procentul poate urca până la 50-60%). În plus, presiunea internă exercitată de jos în sus de aleșii locali ai PSD (primari, consilieri locali și județeni) nu are valorile trepidante ale presiunii interne exercitate de aleșii locali ai PNL. Sunt absolut convins că, fără un candidat propriu la Președinția României, o mare parte din liberalii care își fac veacul în structurile administrației locale, vor da bir cu fugiții la prima rafală electorală sau pur și simplu vor taxa ca inutilă implicarea într-o campanie pe care o vor considera fără miză. Ceea ce explică de ce PNL e dispus să joace totul pe cartea candidatului propriu la prezidențiale, chiar cu riscul ruperii mariajului cu PSD.

Cum spuneam, nu cred că PSD va accepta comasarea, după cum nu cred că PNL va fi de acord să renunțe la candidatul propriu și să susțină un pesedist pentru Cotroceni. Un independent, oricare ar fi el, susținut de ambele partide poate fi cel mult o variantă ispititoare, însă cine garantează că independența „independentului” va rămâne 100% nealterată în exercițiul viitoarei guvernări? Să fim serioși! Trăim în România și asta, vorba cuiva, ne ocupă tot timpul!

Dacă totuși, aliații vor cădea de acord cu comasarea – cu orice comasare, precizez –, nu-i blamați pe politrucii care ne fac viața dulce-amăruie: glonțul tras de la Washington sau Bruxelles sau din amâdouă capitalele le-a trecut pe lângă tâmplă, ca un avertisment invizibil, dar al naibii de acut. E singura explicație validă. Iar dacă comasarea nu se va face sau dacă mariajul PNL-PSD se va rupe (rămâne de văzut momentul, înainte sau după europarlamentare), înseamnă că de fapt, a apărut o soluție la care acum nici nu ne gândim.

VARIABILE DE LUCRU

sau afirmații pe care vă sfătuiesc să le ignorați:

1. PSD are nevoie de un PNL nici prea puternic, dar nici prea slab, cu care să mențină căsătoria de conveniență în limite rezonabile pentru PSD. Limitele rezonabilului sunt trasate de obținerea unei majorități parlamentare confortabile în mandatul 2024 – 2028 și candidatura unui pesedist pentru Cotroceni (Ciolacu?).
2. Europarlamentarele rupte de (necomasate cu) alegerile locale înseamnă o întărire a „suveraniștilor” AUR & SOS și o slăbire devastatoare pentru PNL, dar suportabilă pentru PSD, din perspectiva alegerilor generale și prezidențiale.
3. PSD mizează pe tiparul intern al PNL: un scor slab al PNL la europarlamentare, înseamnă decapitarea lui Ciucă și a liderilor liberali „uzați” și scoaterea domnului general din cursa pentru Președinția României, respectiv drum liber spre Cotroceni pentru candidatul PSD (cel puțin așa crede PSD); mesajul PSD pentru PNL e evident: „renunțați la candidatura lui Ciucă sau vă vor obliga europarlamentarele să-l decapitați după alegeri”.
4. Un AUR cu scor puternic la europarlamentare rezolvă însă problemele PSD-ului, care va ieși la bătaie în alegerile generale agitând spectrul „suveranismului”, pe sintagme care pot varia ca intensitate până la nivel de „fascism”, „RomExist”, „izolare”, „vin rușii”, etc.
5. Dacă comasarea europarlamentarelor cu localele se va face, va fi efectul luminilor intense, dar invizibile emise de licurici, nu efectul negocierilor dintre PSD și PNL.
6. Toată tevatura asta se propagă până la nivel local sub forma unor seisme care vor afecta stabilitatea organizațiilor (filialelor) și vor influența opțiunile locale, dând peste cap jocuri, aranjamente și scenarii care, în orice alte condiții, ar fi părut perfect inteligibile și realizabile.
7. Se prea poate ca nemulțumiții din PSD să devină la fel de periculoși ca și nemulțumiții din PNL (un subiect mai mult decât interesant), da’ pentru asta nu se bate încă nimeni cu pumnii în piept (de pildă, insignifiantul partid al lui Dragnea, care ne învață să mâncăm sănătos și vrea să-și asume rolul de „buturugă mică”).
8. UDMR trebuie prezervat pe post de „balama de guvernare”, capabilă să securizeze viitoarea administrare a patriei, mai ales în condițiile în care PNL scade dramatic și nu obține prezidențiabilul visat de liberali și susținut de întreaga suflare a coaliției PSD-PNL.
9. Nu uitați că și candidații Ponta și Geoană „au luat-o în freză” cu voturile din renumita noastră diasporă care, cum ziceam, ar putea vota covârșitor AUR și chiar SOS Șoșoacă.
10. Fără PSD, șansele candidatului PNL de a intra în turul II al prezidențialelor scad, dar fără PNL șansele candidatului PSD de a câștiga în turul II ar putea scădea la fel de dramatic.
11. Un viitor locatar PSD la Cotroceni ar putea înseamna pentru social-democrați recâștigarea unei credibilități pierdute sau diluate pe plan european și deci o nesperată consolidare.
12. Argumente de tipul perturbarea funcționării administrațiilor locale ca rezultat inevitabil al comasării, costurile comasării versus costurile non-comasării, neconstituționalitatea sau constituționalitatea comasării, realitate versus ficțiuni de comunicare, populism & fascism versus democrație, și alte asemenea „teme arzătoare”, sunt la fel de irelevante ca și doctoratul lui Ciucă, covrigii și bacalaureatul lui Ciolacu sau iminenta asolizare a marțienilor la întorsura Buzăului. Cu alte cuvinte, NU CONTEAZĂ!

S-auzim pe bune!

Patiser-șef Prof. Ing. Dr. Univ. Acad. Iosif Visarionovici Ciucolacu